Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site Stiri si Reportaje Alba

Intra in direct cu moderatorul

Trimite mesaje online

blajfm@yahoo.com

Sondaj RadioBlaj.ro
Cat de des asculti Radio Blaj?
zilnic
saptaminal
lunar
mai rar

Blaj: joi, 6 aprilie, ora 18.00, în Parcul Avram Iancu, manifestări dedicate Zilei Mondiale a tenisului de masă - World Table Tennis Day 2017

De Ziua Mondială a tenisului de masă, iubitorii acestui sport, şi nu numai, sunt invitaţi la o acţiune specială în Parcul Avram Iancu, care se va desfăşura joi, 6 aprilie, de la ora 18.00. Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu de manifestări organizate la Blaj cu ocazia Zilei Mondiale a tenisului de masă, în România fiind desfăşurate activităţi similare în peste 60 de oraşe. Manifestarile de la Blaj sunt organizate de Amatur România, cu sprijinul Primăriei Blaj

Joi, 6 aprilie, de la ora 18.00, în Parcul "Avram Iancu”, blăjenii sunt invitaţi la întâlnirea iubitorilor tenisului de masă, dedicată Zilei Mondiale a tenisului de masă - World Table Tennis Day 2017 (WTTD). Cu această ocazie, va fi prezentat un scurt istoric al evenimentului şi se va juca ping-pong pe mesele de tenis de masă din Parcul Avram Iancu. Participarea este liberă. Se vor disputa partide demonstrative, vor avea loc jocuri distractive, va fi organizat un minicampionat şi se vor face fotografii pentru albumul oficial al evenimentului. Doritorii sunt rugaţi să vină pregătiţi cu palete şi cu … multă voie bună. Se acordă diplome şi … premii surpriză.

Evenimentul din Parcul Avram Iancu face parte dintr-un program mai amplu de manifestări organizate la Blaj cu ocazia Zilei Mondiale a tenisului de masă, care se vor defăşura după următorul program:

Miercuri şi Joi, 5-6 Aprilie, în şcoli şi licee, vor avea loc concursuri de tenis de masă, sub titulatura de Cupa "MiniAmatur-WTTD 2017", îndrumători fiind profesori de sport din şcolile blăjene. Câştigătorii acestor concursuri vor primi diplome şi medalii. Pentru informaţii şi înscrieri contactaţi prof. coordonatori Balu Dan şi Comşa Cristian.

Sâmbătă, 8 Aprilie, în sala de sport a Colegiului National "I.M. Clain", se va desfăşura turneul “WTTD-Amatur România”, Blaj 2017, turneu în cadrul circuitului Amatur, clasificat B+ Informaţii şi înscrieri obtineţi la telefon 0749-331.291 şi pe forumul www.tenisdemasa.ro. Purtarea echipamentului sportiv este obligatorie. Câştigătorii vor primi diplome, medalii şi tricoul oficial al evenimentului.

Duminică, 9 Aprilie, are loc "Cupa Veteranilor - Amatur - WTTD 2017, Blaj, Romania", competiţia fiind destinata jucătorilor cu vârsta de peste 50 de ani. Astfel, de la ora 08.30, în sala de tenis de masă a Colegiului National "I.M.Clain", se va disputa "Cupa Veteranilor - Amatur - WTTD 2017, Blaj, România", la simplu, iar de la ora 18.00, în sala de tenis de masă a Liceului Tehnologic "Timotei Cipariu", are loc "Cupa Veteranilor - Amatur - WTTD 2017, Blaj, România", la dublu. Înscrieri şi informaţii obtineţi la telelefon 0749-331.291 sau pe forumul www.tenisdemasa.ro. Purtarea echipamentului sportiv este obligatorie. Câştigătorii vor primi diplome şi medalii. Campionul va primi tricoul oficial WTTD.

Manifestările de la Blaj dedicate Zilei Mondiale a tenisului de masă - World Table Tennis Day sunt organizate de Amatur România, cu sprijinul Primăriei Blaj.

6 aprilie 2017 este declarată Ziua Mondială a tenisului de masă - World Table Tennis Day, fiind organizate, în întreaga lume, manifestări dedicate acestui moment. Municipiul Blaj face parte din lista celor 60 de oraşe din România care organizează acţiuni de Ziua Mondială a tenisului de masă, în această săptămână.

Nicu Goga

03.04.2017.